vineri, 28 ianuarie 2011
luni, 24 ianuarie 2011
joi, 20 ianuarie 2011
Mesaj nelivrat 2-Ea:"De ce ?"
De ce imi pun atat de multe intrebari si primesc foarte putine raspunsuri?De ce trebuie sa iubim?De ce trebuie sa suferim,sa plangem,sa radem,sa trecem cu fruntea sus peste toate si sa spunem "maine va fi mai bine!"?Intrebarile ce mi le pun in acest moment sunt legate doar de EL:De ce inca il mai iubesc?De ce nu il pot ura si sa trec mai departe fara sa-mi pese?De ce nu il pot scoate din inima si sufletul meu?Nici eu nu stiu....
Nu inteleg de ce reactionam,noi femeile,intotdeauna cu inima.Acest lucru ramane o enigma....
As vrea sa ma mint singura dar imi este foarte dor de el si il iubesc enorm de mult.De ce a trebuit sa ma raneasca asa?De ce mai mereu totul se sfarseste cu o cearta?De ce nu isi da seama ca este altfel decat ceea ce vrea sa demonstreze celorlalti?
As vrea sa cred ca inca mai suntem aceeasi copii care credeau in vise,amintiri si povesti ,acei copii inocenti care nu se gandeau la nimic altceva decat la iubirea care si-o poarta,la cum sa o protejeze de aceasta lume malefica.
As vrea sa-i spun toate acestea sau poate mult mai multe,dar nu cred ca ar intelege,nu cred ca ar asculta.Stiu ca acolo undeva,in adancul sufletului El este o persoana deosebita si unica,numai ca nu realizeaza lucrul acesta.
Cat de mult mi-as dori sa isi dea seama de toate aceste lucruri si totul sa fie cum a fost odata....
Mesaj nelivrat-El:"Am nevoie de tine.."
Niciodata nu am crezut.Nu am crezut ca ea va pleca si va lasa totul in urma.Stiu ca inca ma mai iubeste,ca inca mai are sentimente pentru mine,pentru noi,pentru ceea ce s-a intamplat.De-ar vrea sa ma asculte,sa-mi mai dea inca o sansa....Usor este sa urasti,dar atat de greu este sa iubesti,si mai ales sa intretii ceea ce ai.Iubirea este un lucru foarte fragil,de care trebuie sa ai grija mereu.
Totul imi pare atat de trist si tacut.Doar suferinta si amintirile imi aduc aminte ca ceea ce s-a petrecut intre noi este adevarat,ca ea a fost aievea.
Mi-e dor de ea.Mi-e dor sa o vad zambind,sa o vad plangand ,ca eu mai apoi sa-i alin suferinta,mi-e dor sa o vad nervoasa si sa tipe la mine.
Cat de las sunt ca nu pot si nu am curajul sa-i marturisesc toate acestea.
Stiu ca ar trebui sa ma trezesc din acest cosmar,sa fac ceva pana nu va fi prea tarziu,pana nu o voi pierde pentru totdeauna,dar totusi nu o fac.Nu stiu de ce,dar nu am curajul sa-i marturisesc tot ce simt pentru ea,sa-i marturisesc ca imi pare rau,sa ii dovedesc ca m-m schimbat.....
Oare de ce nu pot face tot ceea ce gandesc ?As vrea ca cineva sa-mi raspunda la toate aceste intrebari ce se invart in mintea mea si sa-mi ofere niste raspunsuri,dar cred ca numai eu sunt capabil sa fac toate acestea.....
