De ce imi pun atat de multe intrebari si primesc foarte putine raspunsuri?De ce trebuie sa iubim?De ce trebuie sa suferim,sa plangem,sa radem,sa trecem cu fruntea sus peste toate si sa spunem "maine va fi mai bine!"?Intrebarile ce mi le pun in acest moment sunt legate doar de EL:De ce inca il mai iubesc?De ce nu il pot ura si sa trec mai departe fara sa-mi pese?De ce nu il pot scoate din inima si sufletul meu?Nici eu nu stiu....
Nu inteleg de ce reactionam,noi femeile,intotdeauna cu inima.Acest lucru ramane o enigma....
As vrea sa ma mint singura dar imi este foarte dor de el si il iubesc enorm de mult.De ce a trebuit sa ma raneasca asa?De ce mai mereu totul se sfarseste cu o cearta?De ce nu isi da seama ca este altfel decat ceea ce vrea sa demonstreze celorlalti?
As vrea sa cred ca inca mai suntem aceeasi copii care credeau in vise,amintiri si povesti ,acei copii inocenti care nu se gandeau la nimic altceva decat la iubirea care si-o poarta,la cum sa o protejeze de aceasta lume malefica.
As vrea sa-i spun toate acestea sau poate mult mai multe,dar nu cred ca ar intelege,nu cred ca ar asculta.Stiu ca acolo undeva,in adancul sufletului El este o persoana deosebita si unica,numai ca nu realizeaza lucrul acesta.
Cat de mult mi-as dori sa isi dea seama de toate aceste lucruri si totul sa fie cum a fost odata....
3 comentarii:
vaiiiiiii da eu aici de cum nu am comentat?
da e pacat ca astfel de mesaje raman "nelivrate" de ce?
pentru ca ne e teama sa recunoastem adevarul, sau ne e teama de reactia celuilalt?
oare e chiar atat de greu sa recunosti ca iubesti?
noua,oamenilor,ne este teama de prea multe lucruri;))(asta ti-o zic si din experiente mea aia proprie si personala si) si apoi apare dezamagirea
Trimiteți un comentariu